Prietene, crezi în Moş Crăciun?

By decembrie 22, 2016News

Andrei şi Cătălin sunt prieteni de cel puţin 15 ani.  Sau poate doar de 10. Sau chiar de 5. Nu anii contează, ci felul în care au ajuns să se cunoască. Îşi ştiu dintr-o privire starea de spirit. Ghicesc din felul în care unul dintre ei spune „salut” la telefon dacă are o zi bună sau nu. Şi asta pentru că asta înseamnă prietenia: să te simţi perfect confortabil în compania celuilalt, orice stare ai avea. Să nu încerci să pari perfect, pentru că ar fi o minciună. O poţi spune altora, îţi poţi confecţiona o mască socială, dar, cu prietenul sau prietena ta de suflet, nu are niciun rost să faci asta. Te va citi imediat.

Şi, de la o vreme, Cătălin îşi dă seama că prietenul său e din ce în ce mai posomorât. Că saluturile sunt din ce în ce mai triste. Ar putea să dea buluc peste tristeţea sa şi să încerce să îi smulgă o mărturisire despre ce îl frământă. Dar îl respectă prea mult ca să facă asta. Şi ştie că, atunci când va fi pregătit, îi va spune singur care e problema.

E vineri seara şi Cătălin l-a scos pe Andrei în oraş. Îl vede iar că nu e în apele lui. Se gândeşte, însă, că a fost o săptămână lungă şi grea. Andrei lucrează la o bancă şi, în pragul sărbătorilor, e o perioadă foarte aglomerată. Dintr-o dată, Andrei comandă câte o bere pentru fiecare şi, în loc să dea noroc, spune dintr-o suflare:

– Cătălin, cred că ţi-ai dat seama şi singur că am probleme.

– Da, măi, chiar mă întreb de ceva vreme ce-i cu tine.

– Să fiu sincer, nici eu nu prea ştiu ce am. M-am gândit că e de la oboseala, dar adevărul e că, în fiecare zi, mi-e din ce în ce mai greu să plec la muncă. Parcă mă trag picioarele înapoi. Nu mai am nici o tragere de inimă să merg la jobul ăsta.

– Dar parcă erai încântat de el, Andrei!

– Adevărul e că salariul e bun, dar uite, am peste 30 de ani şi mă gândesc din ce în ce mai des la ce voiam să fiu atunci când eram în liceu: scriitor. Stăteam nopţi întregi şi scriam în caiete tot felul de notiţe, nuvele sau poezii. Măi, să nu râzi de mine, chiar scriam poezii! Acum, viaţa mea e numai în cifre! Şi e o viaţă bună, nu pot să fiu nerecunoscător! Dar am senzaţia că pe lângă mine a trecut o cu totul altă viaţă, cea pe care puteam să o am şi pe care nu am ajuns niciodată măcar să o încerc!

Cătălin tace. Se uită, însă, lung la Andrei şi îi spune:

– Auzi, ce meserie am eu?

– Programator, de ce ma intrebi?!

– Bun. Şi ce e peste o săptămână?

– Crăciunul. Dar ce legătură are asta? Auzi, eşti la prima bere, da?

– Da, domnule! Auzi, vezi că tot nu ştiam ce să îţi iau de Crăciun, că oricum nu pari să reactionezi nici macar la gadgeturi. Vezi că Moş Crăciun o să vină ceva mai devreme la tine anul ăsta!

– Adica? Ce vrei sa spui?

– Uite, te-am văzut suparat de câteva luni încoace. Mi-am dat seama că nu vrei să vorbeşti cu nimeni, dar m-am gândit că poate îţi face bine să vorbeşti măcar cu tine însuţi. Şi poate că îţi e mai uşor dacă scrii. Aşa că ţi-am luat un domeniu pe net cu numele tău si, pentru ca ma pricep la programare, ti l-am personalizat!  Poţi să faci ce vrei cu el, să îl faci public sau să îl ţii doar pentru tine. Acum, că am aflat motivul pentru care eşti supărat, de ce nu ti-ai face un blog literar? Când o să ai încredere în tine, poţi să îl şi deschizi comentariilor, dar, deocamdată, începe să scrii! Vezi că ai linkul şi datele de conectare deja pe mail!

În prietenie, Moş Crăciun nu vine, mereu, in Ajunul Craciunului! El poate să apară oricând. Şi, atunci când îţi pasă şi eşti atent la ce au nevoie cu adevărat prietenii tăi, Moşul nu are nevoie de nicio listă. Ce-ar fi ca, macar de Crăciunul ăsta, să renunti la cadourile clasice şi să stai să te gândeşti, măcar câteva minute, de ce ar avea nevoie cu adevărat prietenii tăi? S-ar putea să fie vorba doar de a auzi că îţi pasă cu adevărat de ei!