“Prietenia nu se amestecă cu jobul”? Ba da, dacă îți cunoști prietenii!

By ianuarie 13, 2017News

Am văzut o reclama pe Facebook, de obicei le ocolesc. Aceasta însă, mi-a sărit în ochi – promova recomandunprieten.ro. Nu știu cum m-au identificat, nu vorbesc olandeza, nu știu să programez în Java Script. Eu am o companie cu 4 angajați și o cifră de afaceri de 500.000 EUR (ah, cu câtă satisfacție o spun!). Dar postarea din newsfeed mi-a amintit cum am ajuns cel care sunt acum. Și cât le datorez prietenilor pentru asta.

Până la 30 de ani, am fost angajat. Nici asta nu a fost ușor, mai ales când am plecat la drum: venit dintr-un oraș de provincie, absolvent al unei facultati din care am ieșit cu o meserie care nu era tocmai căutată și nici foarte bine plătită, a trebuit, la 22 de ani, să dau un “restart” la tot ce însemna planul meu de viață. Aveam în bagaj doar un CV standard și prieteniile pe care am fost norocos să le găsesc și să le păstrez în timpul liceului și al facultatii. Dar trecuse perioada angajatului în sistem PCR (pile, cunoștințe, relații), așa că nu mă puteam baza pe o intervenție a vreunui amic și nici nu mi se părea corect să fac asta. Aveam, însă, să descopăr că altul era secretul: prietenii sunt cei care, în vremuri bune și rele, ajung să te cunoască cel mai bine.

Primul semnal l-am primit încă din ultimul an de facultate, când am obtinut si primul “internship”. I-am spus tatei ca aș vrea să lucrez și eu undeva. Tata și-a sunat un prieten de la București. Prietenul lui și-a amintit că, de fiecare dată când ne vedeam, dezbăteam ore întregi cele mai interesante procese pe care le vedeam la știri sau în filme. Știa că stăpânesc terminologia juridică și de aceea m-a recomandat pentru un internship la o mare firmă de avocatură. Am rămas acolo vreo doi ani și am avut ocazia să mă împrietenesc chiar cu unul dintre partenerii firmei, care avea obiceiul să stea de vorbă și cu internii despre procesele interesante pe care le avea.
A fost greu la început, dar destul de repede am inceput sa lucrez cu clienți importanți. La una dintre întâlniri, am avut și o surpriză plăcută: directorul de marketing al celui mai important client al nostru, un lanț de hipermarketuri, era chiar fostul meu coleg de cameră din cămin. În ziua aceea era cam posomorât, pentru că o criză de imagine lovise compania, iar directorul de relații publice fusese concediat. După ce întâlnirea cu firma noastră de avocatură s-a terminat, l-am invitat la masă. Din vorbă în vorbă, și-a amintit cum reușeam eu să îi conving și pe cei mai exigenți profesori, în sesiune, că știam de 10 materia, chiar dacă nu era vreuna dintre preferatele mele și nici nu o aprofundasem foarte tare. “Exact de asta avem nevoie noi acum: de cineva care să știe să prezinte faptele în context, să evidentieze avantajele oricarei situatii și să vorbească în public fără emoții”, mi-a spus prietenul. Și, tot fără emoții, m-a recomandat pentru poziția de director de relații publice.

Aici m-a prins vârsta de 30 de ani. Cum s-ar spune, omul potrivit la locul potrivit. Poate CV-ul meu nu indica asta, dar prietenii au știut că anumite calități nu apar întotdeauna în CV. Și, după ce am plecat din corporație pentru că mă chema antreprenoriatul, așa am făcut și eu: întotdeauna țin cont de recomandările prietenilor atunci când angajez pe cineva. Nu pentru că mi-ar veni greu să îi refuz, ci pentru că sunt convins că prietenii adevărați știu întotdeauna ce îți trebuie! Iar un ajutor în momentul în care trebuie să angajezi sau să fii angajat este valoros atunci când se bazează pe sinceritate și pe faptul că nimeni nu îți știe calitățile așa cum ți le știu prietenii tăi.

Later edit: Astăzi, m-a întrebat un amic dacă am nevoie de un om bun pe HR, nu am ajuns atât de mare (promit să o fac!). E un super baiat, genul acela hiperactiv care îți motivează o echipa întreagă. Stiu exact ce îi trebuie, o să îl recomand pe www.recomandunprieten.ro.

Leave a Reply